Dirijorul american Kent Nagano, multiplu câștigăr de premii Grammy conduce concertele din 2 și 3 octombrie 2025 ale Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”.

Domnule Kent Nagano, veniți pentru prima dată în România și ați avut deja câteva repetiții cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu". V-aș întreba cum vi s-a părut acest prim contact?

Sunt foarte implicați și este o energie aparte pe care o simt din partea membrilor orchestrei, calități pe care le consider esențiale în procesul de a face muzică împreună. De asemenea, cred că este o caracteristică a tradiției muzicale românești, această culoare și calitate a sunetului și prin sunet mă refer la acel mijloc prin care noi muzicienii transmitem elementul uman și aici nu mă refer doar la emoții. Ca oameni, noi suntem capabili să simțim mai multe nuanțe; de pildă, dacă ne gândim la iubire, putem distinge mai multe tipuri, iubirea dintre îndrăgostiți, cea dintre prieteni, cea dintre părinte și copil, iar toate aceste dimensiuni ale unui singur sentiment pot fi transmise prin muzică, prin anumite nuanțe ale sunetului. Iar orchestra filarmonicii bucureștene este capabilă să exprime aceste diferite laturi umane pe care le are fiecare dintre noi. Sincer să fiu, cred că sunt excepționali!

Desigur, în orchestră sunt și mulți muzicieni tineri și cred că ansamblul mai are nevoie să lucreze la o sonoritate mai omogenă și, din acest punct de vedere, cred că ansamblul are un potențial extraordinar! Este o plăcere să lucrez cu orchestra!

Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc op. 32 de George Enescu este plasată simbolic în deschiderea programului concertelor pe care le veți dirija, în contextul marcării celor 70 de ani de la moartea compozitorului român. Cum ați descrie această lucrare?

A fost o descoperire interesantă pentru mine deoarece această lucrare a avut premiera în America, la Washington, în 1948. Atunci Enescu era refugiat la Paris și era foarte sărac. Ce auzim în această lucrare este foarte diferit de ce auzim în simfoniile sau rapsodiile sale, este o muzică îndreptată spre viitor, la fel ca cea a contemporanilor săi, Messiaen și tineri compozitori care urmau să marcheze profund muzica secolului XX - Pierre Boulez, Karlheinz Stockhausen, Iannis Xenakis sau Leonard Bernstein în America, care insera adesea melodii populare sau ritmuri din dansuri folclorice în muzica sa. Cred că aceasta este o ocazie de a promova o latură diferită și mai puțin cunoscută a lui Enescu, care anticipează cumva muzica secolului XXI. Deci sunt foarte bucuros să aduc în atenția publicului această lucrare.

În aproape 50 de ani de carieră v-ați desfășurat activitatea deopotrivă pe continentul american si pe cel european, conducând ansambluri dintre cele mai reprezentative. Care considerați că sunt calitățile esențiale unui bun dirijor și director muzical de orchestră simfonică?

Sunt două posturi distincte. Să fii dirijor înseamnă că ești un coleg pentru membrii orchestrei. Aici aș dori să vorbesc puțin despre ce înseamnă un concert live. Înregistrarea îți permite să ajungi la un public mai larg, însă scopul său este de a încerca să imortalizeze în timp energia unei interpretări live, ca și cum ai asista la un concert. Nu am nimic împotriva înregistrărilor, însă concertele sunt speciale deoarece implică compozitorul, interpretul - muzicienii și publicul. Într-un concert are loc un dialog între aceste trei părți, compozitorul îi vorbește interpretului, care transmite mai departe mesajul publicului, care are astfel ocazia de a vorbi cumva cu compozitorul. Iar aceasta este o mare parte din responsabilitatea dirijorului, să facă posibilă și să modereze această conversație. Acest lucru face o interpretare live de neuitat!

În ceea ce privește directorul muzical, pe lângă activitatea de interpret, ești responsabil de buna funcționare a instituției. Tindem să credem că în zilele noastre este implicată prea mult politica într-o instituție muzicală, însă uităm faptul că așa a fost dintotdeauna. Dacă ne gândim la Europa centrală în secolele XVIII-XIX, sigur că viața politică era diferită, exista o monarhie, aristocrația, dar acestea erau foarte implicate în viața artistică a epocii. Însă, din păcate, muzica și politica sunt imposibil de separat printr-un divorț, ca să spunem așa. Iar o altă responsabilitate a directorului muzical este să se asigure că implicațiile politice nu afectează partea creativă a instituției și nu sunt distructive.

Timp de aproape 10 ani ați fost director muzical al Operei de Stat din Hamburg. Care este rolul spectacolului de operă în lumea muzicală a prezentului?

Ideea de muzică simfonică are la bază dorința de a cânta împreună și a ne întâlni, în comunitate și ca muzicieni. În cazul operei, aducem pe scenă o reflecție a vieții noastre, prin muzică, prezentăm povești despre noi, oamenii. Deci când mergem la un spectacol de operă ne privim pe noi înșine, urmărim conflicte care se întâmplă în lumea reală, teme universale care ating sufletele spectatorilor. Pentru un moment suntem transpuși într-o realitate virtuală, într-o lume abstractă, dar în care ne identificăm. Acest tip de virtual este foarte diferit de social media, care folosește doar câteva cuvinte și care face deci imposibilă transmiterea unor emoții profunde. Această realitate virtuală include de obicei doar două sau trei dimensiuni, în timp ce opera poate prezenta chiar cinci dimensiuni deodată datorită capacității sale de a transmite o multitudine de sentimente. Deci aș spune că opera are în prezent un rol critic deoarece este atât de important să ne conectăm la aceste dimensiuni despre care am vorbit. Cu toții, indiferent de vârstă, avem nevoie de acest tip de spectacol pentru a ne putea reconecta în comunitate, să împărțim idei și valori comune.

De asemenea, este important să nu uităm că este responsabilitatea noastră să prezentăm publicului muzica în așa fel încât cei care o ascultă să se regăsească în arta noastră. Dacă auditoriul nu reacționează la o anumită muzică, nu este vina lui, ci a noastră, a muzicienilor, a instituțiilor. Noi trebuie să găsim acel lucru care face muzica respectivă universală, care o face să vorbească tuturor. Dacă publicul nu vine în sala de concert să asculte muzică simfonică sau nu vine la operă este responsabilitatea noastră să schimbăm acest lucru. Nu se întâmplă deoarece ei nu înțeleg ceea ce le prezentăm, ci ei probabil că nu sunt educați în această direcție așa că trebuie să le oferim informațiile necesare și să le prezentăm muzica într-un mod convingător, care să ajungă la sufletele lor.

Eu am acordat o atenție deosebită în cariera mea studierii publicului, comunității și vieții muzicale a locului în care urmam să-mi desfășor activitatea. Înainte să fiu numit director muzical la Montreal, Hamburg, am petrecut ani de zile studiind toate aceste aspecte. Dacă nu faci aceste lucruri, riști să te izolezi de societate. Este în regulă dar nu este ceea ce marii creatori - Mozart, Bach, Beethoven sau Haydn - au făcut. Ei organizau concerte la care să poată participa toată lumea, nu doar regii sau aristocrația, ci și publicul venea. Este ideea democrației, muzica aparține tuturor!