Interviuri Înapoi
AUDIO. Festivalul George Enescu. Tenorul Torsten Kerl despre rolul său din opera Femeia fără umbră
Domnule Kerl, la începuturile dvs. muzicale ați studiat oboiul. Când ați decis că o să deveniți cântăreț?
Da, pe la 17, 18 ani am început să iau, în privat, lecții de canto, pentru că eram foarte curios să aflu cum poți face muzică fără a folosi, practic, un instrument. De aceea am ales arta vocală. Am făcut, deci, asta, pe lângă studiile mele de oboist. Și la un moment dat, eu fiind deja oboist profesionist, cântam deja într-o orchestră, mi-a trecut prin minte gândul că aș putea intensifica studiul cântului și deveni chiar cântăreț profesionist. Și asta este ceea ce am și făcut: mi-am dat demisia din orchestra în care cântam și am devenit cântăreț.
Cred că studiul oboiului v-a fost de ajutor și în cariera de cântăreț - mă gândesc aici la tehnica respirației, de exemplu.
Circumstanțele sunt foarte diferite, în sensul în care respirația folosită pentru cântatul la oboi este cu totul alta decât cea din tehnica de cânt; oboiul este un instrument care presupune foarte multă presiune, pe când în cântatul vocal presiunea aceasta nu trebuie să existe. Dar ceea ce m-a ajutat, la modul general, a fost înțelegerea respirației, deoarece unui oboist îi este, cu siguranță, mai ușor să înțeleagă tehnica de respirație decât i-ar fi unui violonist, de exemplu, căruia îi este mult mai puțin cunoscut propriul aparat respirator.
În urmă cu doi ani ați fost invitat la București, în cadrul ediției trecute a Festivalului George Enescu. Mai păstrați câteva amintiri de atunci?
Sigur, chiar foarte multe, mai ales că nu am fost doar acum doi ani, ci și mai înainte; cred că acum vin pentru a patra sau chiar a cincea oară la București. Mă simt foarte bine de fiecare dată și ceea ce mi se pare interesant este felul în care orașul se dezvoltă. Prima dată când am venit la București a fost cu ansamblul Operei de Stat din Viena și dirijorul Seiji Ozawa, am cântat atunci Salome de Strauss, cândva la sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000. De atunci Bucureștiul s-a schimbat extraordinar de mult.
Și de data aceasta cântați o partitură de Richard Strauss - Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră), o partitură modernă și foarte dificilă. Ați cântat deja în această operă la Metropolitan din New York în anul 2013. A fost aceea prima dvs. experiență în rolul Împăratului?
Nu, mai cântasem cu aceeași, sau aproape aceeași distribuție, o versiune de concert a operei, la Concertgebouw din Amsterdam, în Olanda. Iar înainte de asta mai cântasem partitura cu Zubin Mehta și Maggio Musicale Fiorentino, la Florența. Deci am cântat deja de mai multe ori rolul. Deci la Met nu a fost prima mea apariție în rol.
Ați spune că rolul este istovitor? Și dacă da - de ce?
Rolul meu nu este atât de extins ca cel al Împărătesei, de exemplu, sau cel al Soției vopsitorului. Este, în schimb, un rol foarte sofisticat, deoarece, pe alocuri stilul vocal are o anume calitate italiană și, așa cum se întâmplă adesea la Strauss, are un ambitus foarte mare. Merge de la si la do și este mereu foarte complex din punct de vedere tehnic. În principiu există trei momente importante în partitura tenorului: o arie mică la început, una mai amplă la mijloc și o treia mai micuță la finalul operei. Este un rol dificil dar eu sunt obișnuit cu genul acesta de partitură pentru că în general cânt Tristan, Tannhäuser sau Siegfried, iar rolul din opera lui Strauss nu este mai dificil decât în acestea și, în plus, nu este nici atât de lung.
Pentru că ați menționat roluri wagneriene - voiam să vă întreb: de ce are nevoie o voce pentru a putea cânta Wagner?
Nu aș putea vorbi la modul general, pentru că există foarte multe tipuri de voci. Iar Wagner seamănă foarte mult cu Verdi: Alfredo din Traviata cere un cu totul alt tip de voce decât Otello al aceluiași Verdi. Dar vorbind la modul general e bine ca interpretul să vorbească foarte bine limba germană, deoarece Wagner pune un accent nemaipomenit pe text, iar în al doilea rând cântărețul trebuie să învețe să cânte perioade foarte lungi. Dacă am face o comparație cu lumea sportului am spune că e vorba de alergarea unui maraton pentru că la Wagner se cântă foarte mult. Unele opere, punând la socoteală și pauzele, durează și șase ore.
Revenind acum la opera lui Strauss - ea este încărcată de simboluri. Ce semnificații acordați rolului dvs.?
E vorba despre un basm aici, nu-i așa? Eu sunt Kaiserul, Împăratul, cel care conduce, așadar. Mi se pare că este un simbol foarte frumos și îmi place în mod deosebit faptul că, datorită iubirii și lacrimilor Împărătesei, el este salvat, după ce fusese pietrificat. Este un simbol foarte frumos care transmite ideea că iubire triumfă asupra tuturor încercărilor. Din punctul meu de vedere opera este un basm și Richard Strauss însuși a declarat că așa s-a raportat la operă. Sigur că la mijloc sunt foarte multe simboluri dar cred că, mai presus de orice, subiectul operei este iubirea.
Atunci când este programată, opera este prezentată mai ales în versiune de concert. De ce?
Și eu am cântat foarte des această operă în versiune de concert. Dar mai des am cântat-o pe scenă, într-o montare regizorală. Nu știu, însă, care apare mai des în programele instituțiilor muzicale. Eu am cântat-o de patru ori pe scena de operă și de trei ori pe cea de concert. Să nu uităm, totuși, că, fiind vorba despre un basm, punerile în scenă trebuie să fie destul de extravagante: e nevoie de o scenă amplă, sunt multe personaje, e nevoie, de aceea, și de mult timp pentru repetiții, tocmai pentru că există atât de mulți soliști. Partitura mai cere și un cor de copii și unul de adulți, un aparat orchestral foarte amplu, așa încât aș putea să-mi imaginez că poate fi vorba și de o chestiune de costuri. Și montările cu operele lui Wagner - cum ar fi, de exemplu, cea cu Maeștrii cântăreți - pot fi foarte costisitoare, din aceleași motive. Iar pentru versiunea de concert se repetă separat o perioadă (corurile), apoi de câteva ori împreună și totul durează mult mai puțin decât în cazul punerii în scenă.
Eu mă gândeam că poate are legătură cu opera în sine...
Nu sunt sigur, deoarece cu Mehta am avut parte de o montare foarte, foarte frumoasă, când am cântat la Maggio Musicale Fiorentino. Am repetat experiență scenică în Germania, unde a fost din nou foarte frumos, așadar e ceva ce se poate face, nu înseamnă că opera nu este greu de regizat, dar se poate face. Mai sunt și alte opere dificil de pus în scenă, dar dificultatea aceasta este ceva de care se ocupă regizorul. Dar aveți dreptate în sensul în care opera nu este atât de cunoscută ca Arabella, Cavalerul rozelor, Salome sau Elektra. De aceea probabil că mulți directori de instituții muzicale se tem să investească săptămâni sau chiar luni de zile de muncă în ceva atât de amplu dar care riscă să nu se bucure de atât de mult succes. Eu cred că muzica este fantastică!
Împreună cu dirijorul Vladimir Jurowski veți cânta Femeia fără umbră și la Berlin, cu doar câteva zile înainte de a veni la București. Cu Jurowski ați mai colaborat de multe ori, nu-i așa?
Da, am cântat foarte des împreună, ne cunoaștem deja de foarte mult timp. E interesant că am lucrat și cu fratele lui și cu tatăl lui. Am lucrat cu toți trei.
Și cum decurge colaborarea dvs. cu Vladimir Jurowski?
Foarte bine, Vladimir este un șef de orchestră grozav, cunoaște foarte bine partiturile și știe exact ce vrea, e un dirijor de operă foarte bun, mereu extraordinar de bine pregătit, citește foarte mult despre opusurile pe care le conduce, poate spune foarte multe lucruri interesante despre ele. De aceea este întotdeauna o plăcere să colaborăm, deoarece el cunoaște nu doar muzica, ci și cerințele tehnice vocale, ceea ce este extrem de important, mai ales că lucrurile nu stau mereu așa. Există destul de mulți dirijori care îți dau senzația că nu știu prea multe despre operă sau cântat, ci doar despre partea orchestrală. La Jurowski lucrurile nu stau așa. El este pregătit să dirijeaze nu numai creații simfonice, ci și operă.
Ce urmează în agenda dvs. după Festivalul Enescu?
Imediat după festivalul Enescu voi cânta Gurrelieder de Schönberg la Tokio și apoi în Germania. Iar apoi, în luna ianuarie, revin la colaborarea mea cu Vladimir Jurowski, de data aceasta la Londra, unde cântăm, în versiune de concert, opera Siegfried cu London Philharmonic.
Interviu realizat de Andreea Kiseleff. Traducere de Irina Cristina Vasilescu