Discul de muzică clasică al anului 2015

VIDEO. Anna Netrebko în 'Iolanta' de Ceaikovski - Opera în interpretări de referință, 4 ianuarie 2015

5 4 3 2 1

Scor : 3.86 ( 14 voturi)

O piesă de un autor danez care l-a fascinat pe romanticul rus Piotr Ilici Ceaikovski câțiva ani buni. Rezultatul? Iolanta - o operă într-un act, structurată în 4 scene pregnant definite.

Redefinirea unei eroine prin "imaginea" sa timbrală
Anna Netrebko este eroina titulară a acestei opere scurte, dar impresionante prin frumusețea liniilor melodice. Povestea prințesei oarbe, care nu își cunoaște statutul, cu a ei sensibilitate deosebită este reliefată și prin metamorfozarea vocală a acestei mari soprane a deceniilor actuale: expresivitatea sa se materializează nu numai în trăirea dramatică din ce în ce mai intensă, ci și în schimbarea de culoare timbrală: sobră, aproape rece în prima scenă a operei - în care apar doar personaje feminine (excelente în ansamblurile vocale) Iolanta Annei Netrebko se…trezește la viață, începe să freamăte în scena a III-a (cea de a doua prezentând personajele masculine ale operei) primește energie și lumină în glas, strălucire și vervă. Această modelare conferă o traiectorie specială eroinei, adăugând un alt atribut ascensiunii dramaturgice a lucrării.

Noul album
O distribuție solistică cizelată sub bagheta lui Valery Gergiev în spectacole prezentate pe diferite scene evoluează în această înregistrare discografică în sonoritățile Corului și Orchestrei Filarmonicii din Slovenia, sub conducerea lui Emmanuel Villaume.
Anca Ioana Andriescu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu