Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul „Zâmbetul Muzicii” la Filarmonica din Ploiești

Publicat: vineri, 15 Noiembrie 2024 , ora 0.00

Turneul Național "Zâmbetul Muzicii", susținut de soprana Teodora Gheorghiu și bas-baritonul Sorin Coliban, împreună cu pianista Diana Ionescu, continuă astăzi, 15 noiembrie 2024, la Sala Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești.

Începând cu ora 19:00, muzicienii aduc în atenția publicului arii din opere precum "Cenușăreasa" de Gioachino Rossini și "Don Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart, duete din operete cum ar fi "Văduva veselă" de Franz Lehár, dar și lucrări semnate, între alții, de Henri Duparc, Reynaldo Hahn, Tiberiu Brediceanu și Felicia Donceanu.

Turneul Național "Zâmbetul Muzicii" se desfășoară până pe 18 noiembrie.

Ana Sireteanu