Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Theo Wolters dirijează Orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea

Publicat: luni, 28 Octombrie 2024 , ora 0.00

În cadrul stagiunii Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, are loc luni, 28 octombrie 2024, un concert condus de dirijorul olandez Theo Wolters.

Ca solist, va evolua violonistul Florin Ionescu Galați, în două creații baroce - Concertul în mi minor de Pietro Nardini și Concertul BWV 1042 în Mi major de Johann Sebastian Bach. Aceste piese vor fi urmate în program de Simfoniile nr. 23 și 29 de Wolfgang Amadeus Mozart.

Concertul se va desfășura de la ora 19.00, în Sala Lahovari a filarmonicii vâlcene.

Larisa Clempuș