Arhivă : Știri muzicale din țară
Înapoi
Corul Madrigal de Ziua Marinei, pentru al treilea an la Constanța

În perioada 15-17 august, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" și Programul Național Cantus Mundi organizează o serie de patru evenimente speciale. Trei dintre acestea vor avea loc pe malul mării, unde va fi prezentat cel mai recent spectacol "Madrigal - RITUALURI", într-un cadru inedit: la bordul unei corăbii cu prova îndreptată spre larg. Această corabie va avea o capacitate de 1.000 de locuri, oferind spectatorilor-pasageri o experiență unică.
"Madrigal la răsărit" este titlul primului concert ce are loc mâine, 15 august, pe plaja "ZOOM" de la ora 6:00, cu acces liber. Tot mâine, de la ora 19:00, ansamblul va susține concertul intitulat "Cantus Mundi Fest", în cadrul căruia participă copii din cele 18 coruri înscrise în program din toată țara, împreună cu solista vocală Alexandra Ușurelu, dar și trupele Taxi și VUNK. Dirijează Anna Ungureanu.
Evenimentele se desfășoară cu ocazia Zilei Marinei Române și sunt organizate de Teatrul de Stat Constanța, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, ediția a III-a.