Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Steffen Schlandt deschide stagiunea „Organ Nights” 2024

Publicat: sâmbătă, 18 Mai 2024 , ora 0.00

La 185 de ani de la inaugurarea orgii Buchholz a Bisericii Negre, Parohia din Brașov a Bisericii Evanghelice invită toți iubitorii de muzică de orgă la cea de-a 72-a ediție a stagiunii estivale "Organ Nights".

Concertul de deschidere va fi susținut de organistul Steffen Schlandt, dirijorul Corului "Bach" al Bisericii Negre, și va avea loc sâmbătă, 18 mai 2024, de la ora 18.00.

Ediția din acest an a stagiunii "Organ Nights" propune 23 de concerte, care vor avea loc în fiecare sâmbătă, și aduce la Brașov organiști din Germania, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Elveția, România și Austria.

Ana Sireteanu