Arhivă : Știri muzicale din țară
Înapoi
Concert vocal-simfonic în agenda Festivalului „Timișoara Muzicală"
În cadrul Festivalului Internațional "Timișoara Muzicală" are loc astăzi, 17 mai 2024, un concert pe scena Sălii Capitol a filarmonicii din localitate. Evenimentul va fi susținut de Orchestra simfonică "Remus Georgescu" și Corul "Ion Românu" ale intituției timișorene, cu participarea Corului Academic al Filarmonicii Arad.
Programul, dirijat de George Jackson, cuprinde Uvertura de concert "In the South" de Edward Elgar, opus urmat de suita "Flos Campi" pentru violă, cor și orchestră de Ralph Vaughan Williams prezentată în primă audiție pe scena timișoreană. În postură solistică va evolua Ryszard Groblewski. În cea de-a doua parte: Cantata "Sărbătoarea lui Belshazzar" aparținând creației lui William Walton, cu baritonul Bogdan Baciu - solist.
Ora de începere este 19:00.