Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Liliacul' la Opera Națională Română din Iași

Publicat: joi, 28 Decembrie 2023 , ora 0.00
Ultimele spectacole din acest an ale Operei din Iași vor avea loc în datele de 29 și 30 decembrie. Instituția programează două reprezentații cu opereta Liliacul de Johann Strauss-fiul. Din distribuție fac parte soprana Ana-Maria Donose, tenorul Gabriel Bîrjovanu, mezzo-soprana Sorana Nastasiu și soprana Cristina Grigoraș, care vor evolua în compania Orchestrei, Corului și Baletului Operei ieșene, sub conducerea dirijorului Alexandru Ilie. Regia: Anda Tabacaru.
Cele două spectacole vor începe la ora 18,30.
Larisa Clempuș