Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Winter Delights” la Opera Națională Română din Cluj-Napoca

Publicat: duminică, 17 Decembrie 2023 , ora 0.00

Opera Națională Română din Cluj-Napoca prezintă astăzi (17 decembrie 2023) "Winter Delights" - Concert tradițional de Crăciun.

Programul muzical îmbină colinde românești arhi-cunoscute cu piese celebre din repertoriul internațional specific sărbătorilor de iarnă.

Pe scenă vor evolua soliștii operei clujene - soprana Diana Țugui, mezzosoprana Iulia Merca, tenorii Andrei Manea, Hector Lopez, baritonul David Pogana și basul Petre Burcă, împreună cu Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și Corul de copii "Junior Vip". Participă Studioul de balet pentru copii al operei clujene. Conducerea muzicală îi aparține lui Vladimir Lungu, iar regia spectacolului este semnată de Mihaela Sandu.

Evenimentul începe la ora 18.30.