Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Klavier Art Duo Festival” se încheie astăzi la Rădăuți

Publicat: duminică, 3 Decembrie 2023 , ora 0.00

"Klavier Art Duo Festival", ajuns la ediția cu numărul 7, se încheie astăzi (3 decembrie 2023) cu un concert intitulat "Vremea Colindelor". Festivalul rădăuțean explorează duo-ul pianistic în diferite ipostaze.

Spectacolul din această seară alătură pe scenă corul mixt "Ricercare" al Universității Naționale de Muzică din București, dirijat de Florian Costea, și duo-ul format din Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu.

În program, lucrări de Gheorghe Danga, Alexandru Pașcanu, Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Cucu, Radu Paladi, Șerban Marcu, Adrian Pop și compozitorul în rezidență Marius Sireteanu, printre alții. Prezintă muzicologul Loredana Baltazar.

Evenimentul începe la ora 19.00, la Casa de Cultură din Rădăuți.