Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Workshop despre transcrierea manuscriselor muzicale, la Timișoara

Publicat: luni, 27 Noiembrie 2023 , ora 0.00

La Timișoara continuă festivalul Musica Ricercata Op.6, o ediție dedicată Iluminismului.

În cadrul seriei este programat luni, 27 noiembrie 2023, de la ora 17.00, un workshop la Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara. Dirijorul Gabriel Bebeșelea, inițiatorul festivalului, va vorbi despre transcrierea manuscriselor muzicale.

Proiectul organizat de Filarmonica Banatul se va încheia joi, 30 noiembrie, la Domul Romano-Catolic din Timișoara, cu un concert pe care îl va susține ansamblul Le concert spirituel condus de Hervé Niquet.

Larisa Clempuș