Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Muzică de film și muzică din jocuri video la Filarmonica din Craiova

Publicat: marți, 31 Octombrie 2023 , ora 0.00

Filarmonica "Oltenia" din Craiova propune astăzi, 31 octombrie, muzică din filme și jocuri video în cadrul unui concert simfonic extraordinar.

De la ora 19.00, Orchestra Simfonică a instituției va evolua sub bagheta lui Ivano Guagnelli, urmând să ofere publicului pagini din coloane sonore cunoscute în cultura pop, precum "Wednesday", "Nightmare before Christmas", "Dracula", "Familia Addams" sau "Castlevania", printre altele.

Muzica este însoțită de proiecții și efecte video create de Riccardo La Chioma.

Petre Fugaciu