Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Gala „Sibiu Opera Festival”

Publicat: vineri, 6 Octombrie 2023 , ora 0.00

Astăzi, 6 octombrie 2023, pe scena Sălii "Thalia" a Filarmonicii din Sibiu se desfășoară Gala "Sibiu Opera Festival".

Orchestra instituției sibiene va fi condusă de Vasilis Alevizos, laureat al Concursului internațional de dirijat "Ionel Perlea", iar pe scenă vor urca tinerii absolvenți ai masterclass-ului de canto din cadrul festivalului, coordonat de soprana Iulia Isaev, tenorul Marius Vlad Budoiu și baritonul Florin Estefan. Își dau concursul dansatori ai Teatrului de Balet din localitate.

Evenimentul începe la ora 19.00 și va fi prezentat de Cătălin Sava.

Ioana Țintea