Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Filarmonica „Moldova” din Iași - două concerte în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”

Publicat: vineri, 15 Septembrie 2023 , ora 0.00

Filarmonica "Moldova" din Iași susține două concerte în cadrul seriei "Orchestre românești", propusă de Festivalul Internațional "George Enescu", ediția a 26-a.

Orchestra simfonică a instituției, dirijată de Hankyeol Yoon și avându-l solist pe pianistul Florian Mitrea, prezintă Simfonia a II-a din ciclul "Umbre și geneze" de Viorel Munteanu și Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în Re bemol major de Serghei Prokofiev, între altele.

Concertele au loc astăzi, 15 septembrie, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași și duminică, 17 septembrie, de la ora 13.00, la Sala Radio din București.

Sarah Natsis