Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven în Parcul Rozelor din Timișoara

Publicat: vineri, 4 August 2023 , ora 0.00

Filarmonica "Banatul" din Timișoara organizează astăzi, 4 august 2023, un concert dedicat orașului, care este anul acesta Capitală Europeană a Culturii.

Corul "Ion Românu" - pregătit de dirijorul Iosif Todea, Corul comunitar și Orchestra simfonică ale instituției prezintă Simfonia a IX-a op. 125 în re minor de Ludwig van Beethoven. Conducerea dirijorală va fi asigurată de Gabriel Bebeșelea, coordonator al proiectului. Participă - soprana Adela Zaharia, mezzosoprana Roxana Constantinescu, tenorul Cosmin Ifrim și baritonul Șerban Vasile.

Concertul se desfășoară în Parcul Rozelor și începe la ora 21.00. Intrarea este liberă.

Sarah Natsis