Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Ultimul recital din cadrul turneului „The Fiddler on the Roof” - la Baia Mare

Publicat: marți, 27 Iunie 2023 , ora 0.00

Cea de-a XI-a ediție a Turneului SoNoRo Conac, intitulată „The Fiddler on the Roof", se încheie astăzi, 27 iunie 2023, cu un recital ai cărui protagoniști sunt violoniștii Alexandra Tîrșu, Kirill Troussov și violistul Răzvan Popovici.

În program: Duoul KV 424 în si bemol major pentru vioară și violă de Wolfgang Amadeus Mozart, Duete pentru viori de Aleksey Igudesman, Serenada op. 12 de Zoltán Kodály și Terzetto op. 74 pentru două viori și violă de Antonín Dvoűák.

Evenimentul începe la ora 19:00 și va avea loc la Colonia Pictorilor din Baia Mare.

Ana Sireteanu