Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Debutul turneului internațional „Romanian Chamber Orchestra”, azi, la Timișoara

Publicat: sâmbătă, 3 Iunie 2023 , ora 0.00

„Romanian Chamber Orchestra” va susține astăzi, 3 iunie 2023, la Timișoara, un concert ce îl va avea în prim-plan pe clarinetistul portughez Carlos Ferreira. Acesta va interpreta Concertul pentru clarinet și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Programul este completat de „Concertul românesc” din creația lui Gorgy Ligeti, iar la final va răsuna Simfonia a IV-a de Franz Schubert. Ansamblul, alcătuit din muzicieni români valoroși care activează în România și în străinătate, îl va avea la pupitrul dirijoral pe Cristian Măcelaru.

Evenimentul se va desfășura la Sala „Capitol” a Filarmonicii timișorene ca parte a programului „Timișoara 2023 - Capitală Culturală Europeană”, iar ora de începere este 19:00. Acest concert deschide turneul internațional pe care „Romanian Chamber Orchestra” îl va susține până în data de 6 iunie.

Ioana Țintea