Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Recital vocal în foaierul Operei din Brașov

Publicat: vineri, 28 Aprilie 2023 , ora 0.00

Astăzi, 28 aprilie, în foaierul Operei din Brașov va avea loc un recital vocal susținut de studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității "Transilvania" din oraș, ce studiază sub îndrumarea prof. asoc. dr. Cristina Soreanu și asist. univ. dr. Noemi Karacsony.

Programul reunește arii din opere și operete binecunoscute ce aparțin unor compozitori ca Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Strauss-fiul și George Grigoriu.

Vor interpreta Anca Bratu, Karina Butnaru, Marie Ellen, Diana Logofătu și Andrei Lucian Ionescu, printre alții, acompaniați de pianista Sena Ducariu. Evenimentul va fi prezentat de Simona Manole, iar coordonarea recitalului îi aparține Cristinei Roșu.

Ora de începere este 18:30.

Ioana Țintea