Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Două prime audiții la Filarmonica „Moldova” din Iași

Publicat: vineri, 21 Aprilie 2023 , ora 0.00

Astăzi, 21 aprilie, Orchestra Filarmonicii "Moldova" din Iași va susține un concert sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru.

Vor fi prezentate două prime audiții pe scena ieșeană: Uvertura de concert "Frumoasa Melusine" de Felix Mendelssohn și, respectiv, Simfonia nr.14 în do major "Jena" din creația lui Friedrich Witt. Programul va fi completat de Simfonia nr.5 în mi minor din creația lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților din localitate, de la ora 19:00.