Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Maria Marica, Cornelius Zirbo și Cadmiel Boțac, soliștii concertului de la Filarmonica „Banatul”

Publicat: vineri, 24 Martie 2023 , ora 0.00
Violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu” din 2022, violoncelistul Cornelius Zirbo și pianistul Cadmiel Boțac sunt soliștii concertului propus astăzi, 24 martie, de Filarmonica „Banatul” din Timișoara.
Publicul va putea asculta Concertul nr. 20 pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul op. 64 pentru vioară și orchestră aparținând creației lui Felix Mendelssohn și Variațiunile op. 33 pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski.
Evenimentul începe la ora 19:00, iar orchestra instituției va fi condusă de dirijorul de Radu Popa.
Ana Sireteanu