Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Radio România Muzical emite în premieră și la Iași, din 22 martie, pe frecvența 95,4 FM

Publicat: duminică, 12 Martie 2023 , ora 0.00
Începând din 22 martie 2023, Radio România Muzical va putea fi ascultat și la Iași, pe o nouă frecvență: 95,4 FM. Postul nostru va organiza cu acest prilej o întreagă suită de evenimente, în perioada 22-25 martie.
Astfel, recitalul ce deschide oficial emisia Radio România Muzical la Iași va fi susținut de pianista Raluca Știrbăț la Casa „Balș” din localitate, miercuri, 22 martie, de la ora 19:00. Programul, transmis în direct pe frecvențele noastre, este alcătuit din lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Alban Berg, Franz Liszt și George Enescu.
Joi, 23 martie, în același spațiu, violonistul Alexandru Tomescu, solist-concertist al Orchestrelor Radio România, susține în compania pianistei Iulia Toma recitalul intitulat „Salut d'amour". Evenimentul reprezintă salutul Radio România către Iași printr-unul dintre artiștii săi cei mai reprezentativi, dar și salutul Timișoarei, capitală culturală europeană în 2023, către Iași, prin pianista Iulia Toma, lect. univ. dr. la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Recitalurile de la Casa Balș sunt organizate în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu" din Iași, cu sprijinul Casei de avocatură Vasile Deleanu și Dedeman.
Seria de evenimente continuă vineri, 24 martie, cu transmisiunea directă pe frecvențele Radio România Muzical a concertului Orchestrei Filarmonicii „Moldova" din Iași, dirijată de Tiberiu Soare, solistă fiind pianista Alexandra Dariescu.
Festivalul se va încheia sâmbătă, 25 martie, când publicul va putea asculta în direct de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri" din Iași premiera noii montări în regia lui Matteo Mazzoni a spectacolului „Trubadurul" de Giuseppe Verdi, propus de Opera Națională Română din Iași. Printre soliștii serii se numără nume precum soprana Cellia Costea, baritonul Alexandru Constantin, tenorul Florin Guzgă sau mezzo-soprana Carmen Topciu.
Totodată, debutul noii frecvențe a postului nostru marchează și aniversarea, în 24 martie, a celor 26 de ani de existență a postului Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii culte.
Petre Fugaciu