Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Beatles go Baroque - concert la Filarmonica din Râmnicu Vâlcea

Publicat: luni, 20 Februarie 2023 , ora 0.00
Beatles go Baroque este titlul concertului pe care îl prezintă Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea luni, 20 februarie 2023. În prima parte a programului, publicul va asculta lucrări de Christoph Willibald Gluck și Franz Benda, cu flautista Aurora Schiara solistă. Iar după pauză vor fi interpretate, în premieră la Râmnicu Vâlcea, piese de John Lennon și Paul McCartney în stilul compozitorilor Georg Friedrich Händel și Antonio Vivaldi, aranjamentele orchestrale fiind semnate de Peter Breiner. La pupitrul dirijoral se va afla Gian Luigi Zampieri din Italia.
Concertul are loc la Sala Lahovari, de la ora 19,00.
Larisa Clempuș