Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert vocal-simfonic dedicat muzii lui Puccini - la Arad

Publicat: joi, 9 Februarie 2023 , ora 0.00
În Sala Palatului Cultural din Arad poate fi ascultat, de la ora 19.00, un concert vocal-simfonic cu lucrări compuse de Giacomo Puccini. În deschiderea serii, orchestra va interpreta „Crisantemi”, o miniatură dedicată memoriei prințului italian Amedeo di Savoia. Orchestra instituției și corul academic vor interpreta apoi „Messa di Gloria”. Cele două ansambluri vor evolua sub conducerea dirijorului Cristian Neagu, soliști fiind tenorul Ștefan von Korch și baritonul Mihai Damian.
Norela Costea