Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Ajun Simfonic” - concert la Oradea

Publicat: vineri, 23 Decembrie 2022 , ora 0.00
Filarmonica de Stat Oradea organizează astăzi, 23 decembrie, un concert vocal-simfonic caritabil, în beneficiul Asociației S.O.S. Autism Bihor.
De la ora 19.00, în Sala de concerte „Enescu-Bartók” este programat concertul intitulat „Ajun Simfonic” dirijat de Flavius Filip. Alături de Orchestra și Corul filarmonicii vor fi prezenți și membrii Corului de copii al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, soprana Ancuța Măslină-Pop, tenorii Nicolae Bejan și Robert Bede. Programul cuprinde lucrări specifice sărbătorilor de iarnă din repertoriul românesc și universal.
Norela Costea