Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul aniversar „Preludiu 50” continuă la Cernavodă

Publicat: sâmbătă, 19 Noiembrie 2022 , ora 0.00
Turneul aniversar „Preludiu - 50” continuă astăzi, 19 noiembrie 2022, cu un concert ce va avea loc la Sala Casei de Cultură din Cernavodă.
Începând cu ora 19.00, ansamblul va interpreta o serie de lucrări cu tradiție în repertoriul corului, precum „Il est bel et bon” de Pierre Passereau, „Doamne, auzi glasul meu” de Nicolae Lungu sau „Suita din țara Oașului” de Dariu Pop, dar și pagini prezentate în primă audiție. Dirijează Andrei Stănculescu. Își dă concursul actrița Emilia Popescu.
Ana Sireteanu