Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Festivalul tinereții” la Filarmonica din Pitești

Publicat: joi, 3 Iunie 2021 , ora 0.00
„Festivalul tinereții” se intitulează evenimentul ce are loc astăzi, 3 iunie 2021, de la ora 19:00, la Filarmonica din Pitești. Alături de orchestra instituției, se vor afla pe scenă tineri interpreți, elevi la licee de artă din țară: violoncelista Raluca Gheboianu, violista Mădălina Sima, clarinetista Ioana Tomescu, violonista Florentina Stoica și pianistul Valențiu-Constantin Grigorescu. Programul este alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach, Carl Philipp Stamitz, Donato Lovreglio, Max Bruch și Ludwig van Beethoven. Dirijor - Tiberiu Dragoș Oprea.
Alexandra Scumpu