Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert de muzică barocă la Filarmonica din Târgu Mureș

Publicat: joi, 4 Martie 2021 , ora 0.00
„Muzică barocă în Postul Paștelui” se intitulează concertul de astăzi, 4 martie 2021, propus de Filarmonica din Târgu Mureș. Sub bagheta lui Steffen Schlandt, își dau concursul soprana Gebe-Fügi Renáta, tenorul Nicolae Simonov, violonistul Péter Béla, oboiștii Ferencz János și Major Zalán, fagotistul Ciprian Bonta și László Cristina la clavecin și orgă. Participă, de asemenea, Corul și Orchestra de Cameră ale Filarmonicii din Târgu Mureș. Programul reunește lucrări compuse de Johann Friedrich Fasch, Dietrich Buxtehude, Jan Dismas Zelenka, Georg Friedrich Händel și Johann Sebastian Bach. Concertul are loc în Sala Mare a Palatului Culturii, de la ora 19:00.
Alexandra Scumpu