Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Seară de balet organizată în cadrul programului „Opera Summer Hub” din Cluj-Napoca

Publicat: sâmbătă, 15 August 2020 , ora 0.00
Astăzi, sâmbătă, 15 august 2020, de la ora 20.00, în incinta Cluj Innovation Park, publicul este invitat la o seară de balet organizată în cadrul programul artistic „Opera Summer Hub”. Seara de Balet va încânta publicul prin momente coregrafice pregătite de coregrafii Vasile Solomon și Anca Opriș Popdan, în interpretarea soliștilor și a ansamblului de balet de la  Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Momentele coregrafice vor fi completate de interpretarea mezzosopranei Iulia Merca, a violonistului Vlad Baciu și a lui Dan Gâdea la taragot. Participă Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca dirijată de Flaviu Mogoșan.
Programul este organizat Opera Națională Română din Cluj-Napoca, în colaborare cu Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative Cluj-Napoca și Londoner.
Maria Isabela Nica