Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Recital Dragoș Mihăilescu în stagiunea online a Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara

Publicat: marți, 28 Aprilie 2020 , ora 0.00
Bach, Mozart și Schumann sunt autorii pe care i-a propus pianistul timișorean Dragoș Mihăilescu în recitalul susținut pe scena Sălii "Capitol" a Filarmonicii "Banatul" în 20 februarie 2017. Înregistrarea acestui recital poate fi urmărită astăzi pe canalul Youtube al instituției timișorene, continuându-se astfel seria evenimentelor muzicale transmise online, pe această cale, de Filarmonica "Banatul". Programul cuprinde Partita în Si bemol major de Johann Sebastian Bach, Sonata KV 331 în La major de Wolfgang Amadeus Mozart și Sonata Op. 11 în fa diez minor de Robert Schumann.
Ioana Marghita