Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul 'ArgEnTango' debutează astăzi la Dumbrăveni

Publicat: sâmbătă, 3 Martie 2018 , ora 0.00
Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o nouă întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, prin turneul intitulat „ArgEnTango Tradițional”, ce se derulează luna aceasta, în 10 orașe din România și Germania. Proiectul își propune să ducă mai departe dorința de a promova stilul „tango”, cântat în manieră tradițională, autentică și la cel mai înalt nivel artistic. Primul concert are loc în această seară, de la ora 19:00, la Casa de Cultură din Dumbrăveni, unde muzicienilor li se vor alătura dansatorii de tango Laura Iaru și Csongor Kicsi.
ArgEnTango continuă și anul acesta parteneriatul de susținere pentru HOSPICE Casa Speranței, singura fundație care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă bolnavilor incurabili din România, iar concertele din cadrul turneului „Tradițional” vor contribui la sprijinirea acestei cauze.
Ana Diaconu