ACUM:
0.05
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Opera Română din Cluj-Napoca organizează un recital de lieduri românești

Publicat: miercuri, 31 Ianuarie 2018 , ora 0.00
Opera Națională Română din Cluj-Napoca organizează un recital cu prilejul Centenarului Marii Uniri a Principatelor Române. O parte dintre interpreții instituției au pregătit lieduri reprezentative ale creației muzicale românești. Soprana Veronica Fizeșan, mezzo-sopranele Iulia Merca, Liliana Neciu, Andrada Ioana Roșu, tenorul Cristian Mogoșan și basul Cristian Hodrea vor interpreta, între altele, pagini de Gheorghe Dima, Felicia Donceanu și Valentin Teodorian. La pian – Lelia Serafinceanu și Mira Gavriș. Regia este semnată de Alina Simona Nistor. Recitalul are loc în Foaierul Operei clujene astăzi, 31 ianuarie 2018, de la ora 19,00.
Larisa Clempuș