Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Continuă turneul național 'Vioara lui Enescu'

Publicat: vineri, 16 Septembrie 2016 , ora 0.00
În 9 septembrie s-a deschis cea de-a cincea ediție a Turneului "Vioara lui George Enescu", pe care îl susține, până în 1 octombrie, violonistul Gabriel Croitoru. Artistul cântă pe vioara Guarnieri del Gesu ce i-a aparținut lui George Enescu, instrument pus la dispoziție de Muzeul Național "George Enescu", în patrimoniul căruia se află. Turneul organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, are înscris astăzi în agendă un recital susținut la Centrul cultural din comuna dâmbovițeană Aninoasa. Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail vor interpreta lucrări de Claude Debussy, Serghei Prokofiev, Maurice Ravel, Ernest Chasson și Camille Saint-Saens. Recitalul începe la ora 19,00.