Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

O nouă ediție a Concursului 'Paul Constantinescu' la Ploiești

Publicat: vineri, 12 Decembrie 2014 , ora 0.00
Cea de-a XX-a ediție a Concursului de Interpretare și Creație Muzicală ,,Paul Constantinescu” debutează astăzi, 12 decembrie 2014, la Ploiești. Concursul se adresează elevilor și studenților care studiază vioara, violoncelul, pianul, canto clasic și compoziția muzicală la școlile, liceele și facultățile de muzică din România și Republica Moldova. Juriile sunt formate din personalități marcante ale artei interpretative și creației muzicale românești, dintre care îi menționăm pe violonistul și profesorul Octavian Rațiu, pianista Ilinca Dumitrescu, violoncelistul Marin Cazacu, soprana Silvia Voinea și compozitorul și profesorul universitar Dan Buciu. Deschiderea concursului are loc astăzi, de la ora 10.00, la Muzeul Paul Constantinescu din Ploiești. Evenimentul este organizat de Muzeul Memorial "Paul Constantinescu" - Secție a Muzeului Județean de Istorie si Arheologie Prahova, impreună cu Filarmonica "Paul Constantinescu" din localitate, cu sprijinul direct si generos al Ministerului Culturii, Consiliului Județean Prahova, Prefecturii si Primăriei Municipiului Ploiești, Centrului de Excelență al UNMB, Colegiul de Artă „Carmen Sylva ” Ploiești.