Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Traviata' de Giuseppe Verdi - la Opera din Timișoara

Publicat: duminică, 12 Ianuarie 2014 , ora 12.02

"Traviata" de Giuseppe Verdi este titlul pe care îl are înscris în agendă Opera Națională Română din Timișoara în această seară de 12 ianuarie 2014. Începând cu ora 19.00 spectacolul verdian va prinde viață prin soprana Mihaela Marcu - "Violeta Valéry", tenorul Cristian Bălășescu - "Alfredo Germont" și baritonul Camil Mara - "Giorgio Germont". Producția poartă semnătura regizorală a lui Mario de Carlo, iar conducerea dirijorală îi revine lui David Crescenzi. Își dă concursul Corul instituției lirice timișorene.