Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

„Don Carlo” în transmisiune directă de la Teatrul „Scala” din Milano

Publicat: joi, 7 Decembrie 2023 , ora 0.00

Astăzi, 7 decembrie 2023, la Radio România Muzical veți putea urmări în transmisiune directă spectacolul ce deschide noua stagiune a Teatrului "Scala" din Milano. Cu această ocazie, puteți urmări "Don Carlo" de Giuseppe Verdi, sub conducerea dirijorului Riccardo Chailly. Din distribuție fac parte tenorul Francesco Meli în rolul titular, soprana Anna Netrebko în rolul "Elisabeta de Valois", basul René Pape - "Regele Filip al II-lea", mezzosoprana Elina Garanèa în rolul "Prințesa Eboli", baritonul Luca Salsi în rolul "Marchizul de Posa". Ora de începere a transmisiunii este 19:00. Din studioul nostru comentează Luminița Arvunescu și invitatul său, dr. Stephan Poen.

Sarah Natsis