Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Cristian Măcelaru - partener artistic al Orchestrei WDR din Köln în stagiunea 2025-2026

Publicat: miercuri, 11 Octombrie 2023 , ora 0.00

Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Köln și Cristian Măcelaru își vor continua colaborarea de succes și în stagiunea 2025 - 2026.

După două perioade de contract în calitate de dirijor principal al ansamblului, artistul român va rămâne strâns legat de Orchestra WDR în calitate de partener artistic pentru stagiunea 2025-2026. Aceasta înseamnă trei programe de concerte în Köln și landul Renania de Nord-Westfalia, turnee și producții discografice.

"Suntem încântați că vom putea lucra cu acest dirijor de succes la nivel global și ambasador pasionat al muzicii clasice pe scena Radiodifuziunii din Köln dincolo de termenul contractului său", a declarat directorul general al WDR, Tom Buhrow.