ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Perpetuum mobile Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Concert dedicat centenarului Dinu Lipatti, la Cadogan Hall din Londra

Publicat: marți, 28 Noiembrie 2017 , ora 0.00
Cu prilejul împlinirii unui secol de la nașterea marelui pianist și compozitor român Dinu Lipatti, la Cadogan Hall din Londra are loc astăzi, 28 noiembrie 2017, un concert pe care îl susțin pianista Alexandra Dariescu împreună cu Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. În program - Rapsodia română nr. 1 de George Enescu, Concertul op. 16 în la minor de Edvard Grieg, Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti și fantezia simfonică "Francesca da Rimini" de Piotr Ilici Ceaikovski.
Evenimentul va fi precedat de prezentarea primului film cunoscut care îl înfățișează pe Dinu Lipatti. Imaginile durează doar 10 secunde, iar filmările au fost făcute la Lucerna în anul 1947, la o petrecere în aer liber la care au participat și alți muzicieni celebri, precum Paul Hindemith, Wilhelm Furtwängler, Elisabeth Schwarzkopf, Walther Aeschbacher, Paul Sacher, dar și soția lui Lipatti, Madeleine. Spre deosebire de celebrele forografii în care apare Lipatti cântând la pian, în aceste imagini poate fi văzută o latură diferită a artistului român, mai relaxat, cu un zâmbet cald, trecându-și natural mâna prin păr în timpul conversației. Filmul a fost descoperit de Orlando Murrin, care a făcut în ultimii doi ani cercetări remarcabile privind viața lui Dinu Lipatti și care va oferi publicului detalii despre descoperirea sa în preambulul concertului de la Londra.
Larisa Clempuș