Știri muzicale din țară Înapoi

Violonistul Valeriy Sokolov și pianista Maria-Diana Petrache - recital în programul Festivalului „Toamna Muzicală Clujeană”

Publicat: luni, 13 Octombrie 2025 , ora 0.00
Ediția cu numărul 58 a Festivalului "Toamna Muzicală Clujeană" continuă astăzi, 13 octombrie 2025, cu două concerte.

Emerson, un spațiu dedicat eminamente tehnologiilor de ultimă generație, găzduiește un recital de jazz intitulat "Jazz 'n' Tonic". Cântăreața Casiana Lazăr, Pasha Fedotov - saxofon și pianistul Dima Belinski prezintă publicului un program ce cuprinde lucrări de muzică ușoară românească, swing, pop și bossa nova.

Iar de la ora 19.00, în Sala "Héritage" a Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca va avea loc un recital susținut de violonistul Valeriy Sokolov și pianista Maria-Diana Petrache. Cei doi vor interpreta pagini semnate de Maurice Ravel - "Pièce en forme de Habanera" pentru vioară și pian, Sonata nr. 2 în sol major pentru vioară și pian și "Tzigane", Sonata nr. 3 op. 25 pentru pian și vioară în la minor "în caracter popular românesc" de George Enescu și Sonata nr. 3 op. 108 pentru vioară și pian în re minor de Johannes Brahms.
Ariadna Ene-Iliescu