Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul Național „Classic Unlimited” ajunge la Petrila, în județul Hunedoara

Publicat: duminică, 12 Octombrie 2025 , ora 0.00
Pianistul Bogdan Vaida va susține astăzi, 12 octombrie 2025, un recital în orașul Petrila, județul Hunedoara, în cadrul Turneului Național "Classic Unlimited".

Tema ediției din 2025 a turneului este "Love at First Sound", iar programul, alcătuit din lucrări de Johannes Brahms, Domenico Scarlatti, Johann Sebastian Bach, Clara Schumann, Aleksander Skriabin, Ciprian Gabriel Pop, Șerban Marcu, Cristian Bence-Muk și Aurelian Băcan, explorează modul în care diferiți compozitori s-au inspirat în creația lor artistică din dragostea față de oameni sau locuri, în diverse perioade istorice.

Publicul este așteptat la Exploatarea Culturală Petrila, de la ora 17:00.

Proiectul cultural "Classic Unlimited" are scopul de a duce muzica clasică acolo unde ajunge mai rar: în special în orașe mici și localități rurale.

Cristina Cîrjan