Știri muzicale din țară Înapoi

„Serile Muzicii Clasice Germane” de la Reșița continuă

Publicat: sâmbătă, 5 Noiembrie 2022 , ora 0.00
Seria de evenimente „Serile Muzicii Clasice Germane” desfășurate la Reșița continuă astăzi, 5 noiembrie 2022, cu două sesiuni de cursuri de măiestrie și un recital de chitară.
Începând cu ora 10:00, pianiștii Elena Turea, Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu vor susține la Sala „Lira” a Liceului de Arte un masterclass dedicat elevilor instituției de învățământ. De asemenea, tot de la ora 10:00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” va avea loc o sesiune de cursuri de măiestrie susținute de flautistul Ioan Negură.
Iar de la ora 19.00, Sala „Lira” a Liceului de Arte va găzdui un recital extraordinar intitulat „De la Bach la Beatles”, ce va susținut de chitaristul Costin Soare. Programul muzical cuprinde lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Leopold Weiss, Franz Schubert, Francisco Tarrega, Isaac Albeniz, Ariel Ramirez și Joaquin Turina.
Ana Sireteanu