Știri muzicale din țară Înapoi

Recital din cadrul Turneului „Romanian Young Virtuosos” la Muzeul Peleș

Publicat: sâmbătă, 5 Octombrie 2024 , ora 0.00

Muzeul Național Peleș din Sinaia găzduiește astăzi, 5 octombrie 2024, cel de-al treilea recital din cadrul Turneului Național "Romanian Young Virtuosos", derulat de soprana Rodica Vică, mezzosoprana Martiniana Antonie, violoncelistul Ștefan Cazacu și pianista Diana Ionescu.

Turneul își propune promovarea tinerilor artiști și prezentarea unui repertoriu românesc mai puțin cunoscut. Din program fac parte lucrări din creația compozitorilor George Enescu, George Stephănescu, Tiberiu Brediceanu, Constantin Dimitrescu, Paul Constantinescu și Gherase Dendrino. De asemenea, publicul poate asculta "Elegie" pentru pian compusă de M. S. Regele Mihai I al României, în anul 1941 și dedicată M. S. Regina Ana. Programul este completat de 3 lieduri pe versuri de Noemi Marin din creația lui Vlad Maistorovici, o comandă specială pentru actualul turneu.

Recitalul începe la ora 16:00, iar participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: birou.presa.musicarte@gmail.com

Ana Sireteanu