Știri muzicale din țară Înapoi

Recital de clavecin și vioară barocă în cadrul KlausenMusik, la Cluj-Napoca

Publicat: vineri, 18 Iulie 2025 , ora 0.00

La Cluj-Napoca, seria de concerte estivale KlausenMusik continuă astăzi, 18 iulie 2025, cu un recital susținut de clavecinista Csengeri Zsuzsa și Gábor Előd, la vioară barocă.

Cei doi muzicieni propun publicului un program ce reunește trei sonate din ciclul de șase compus de Johann Sebastian Bach pentru vioară și clavecin: Sonatele IV, V și VI BWV 1017, 1018, 1019.

Recitalul are loc la Biserica Piaristă, începând cu ora 19.00.

Evenimentele din seria KlausenMusik se desfășoară în fiecare zi de luni și vineri, până pe 3 septembrie, în trei dintre lăcașurile de cult emblematice din centrul orașului Cluj-Napoca: Biserica Sfântul Mihail, Biserica Piariștilor și Biserica Luterană.
Ariadna Ene-Iliescu