Știri muzicale din țară Înapoi

„Oratoriul de Crăciun” de Bach în programul Filarmonicii din Brașov

Publicat: joi, 18 Decembrie 2025 , ora 0.00
Astăzi, 18 decembrie 2025, Biserica Romano-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Brașov este locul de desfășurare a celui de-al doilea concert susținut de Orchestra Filarmonicii din Brașov, împreună cu Corul „Bach” al Bisericii Negre și Corul „Vox Humana” din Sfântul Gheorghe, sub conducerea dirijorală a lui Steffen Schlandt. Publicul va putea audia Cantatele I, a IV-a și a VI-a din „Oratoriul de Crăciun” BWV 248 de Johann Sebastian Bach. În posturi solistice: soprana Renáta Gebe-Fügi, mezzo-soprana Adriana Feșteu, tenorul Nicolae Simonov și basul Mark Kincses. Ora de începere este 20:00. Biletele la acest eveniment sunt deja epuizate.