ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Știri muzicale din țară Înapoi

O nouă zi în agenda Festivalului Internațional Mozart – ediție on-line

Publicat: miercuri, 18 Noiembrie 2020 , ora 0.00
Sala virtuală de concerte a Festivalului Internațional Mozart este astăzi locul de difuzare a două evenimente care au avut loc la edițiile anterioare. Astfel, începând cu ora 11.00, poate fi vizionat pe site-ul organizatorilor recitalul de pian „Compozitorii și idolii lor”, susținut în 2018 de pianista Aurelia Vișovan. Programul a cuprins lucrări din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Claude Debussy și Frédéric Chopin. De la ora 19.00 va putea fi urmărit concertul cameral din 2015 în care a evoluat Cvartetul Arcadia, interpretând compoziții semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și Franz Schubert. Festivalul este organizat de Societatea Română Mozart, în parteneriat cu Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima și Filarmonica de Stat Transilvania.
Florica Jalbă