Știri muzicale din țară Înapoi

„La Traviata” de Giuseppe Verdi este spectacolul zilei la Opera din Brașov

Publicat: sâmbătă, 16 Octombrie 2021 , ora 0.00
„La Traviata” de Giuseppe Verdi este spectacolul propus astăzi, 16 octombrie, de Opera din Brașov, începând cu ora 18:30. Evenimentul este dedicat sopranei Virginia Zeani, care va împlini 95 de ani în data de 21 octombrie. Pe scena Operei brașovene vor urca soprana Veronica Anușca în rolul principal, tenorul Mihai Irimia - „Alfredo Germont”, iar baritonul Adrian Mărcan va fi „Giorgio Germont”. Dirijează Vlad Conta, regia a fost semnată de Dimitrie Tabacaru, scenografia a fost gândită de Rodica Garștea, iar coregrafia îi aparține Nerminei Damian.
Petre Fugaciu