Știri muzicale din țară
Înapoi
Cristian Spătaru dirijează Orchestra Filarmonicii din Ploiești
Publicat: joi, 1 Decembrie
2022
, ora 0.00

Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu" din Ploiești va susține astăzi, 1 decembrie, un concert simfonic dedicat Zilei Naționale a României, sub bagheta dirijorală a lui Cristian Spătaru. Programul propus include „Moment muzical” pentru pian și orchestră de Nicolae Kirculescu, Rapsodia pe teme moldovenești de Mieczysław Weinberg, „Dansuri din Transilvania" de Béla Bartók și Suita a II a pentru orchestră de George Enescu. În ipostază solistică va evolua pianista Ioana Maria Lupașcu. Evenimentul începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct pe platforma Virtual Concert Hall.
Ioana Țintea