Știri muzicale din țară Înapoi
Continuă stagiunea estivală a Filarmonicii Oltenia
Publicat: luni, 18 August
2014
, ora 12.18
La Craiova continuă astăzi, 18 august 2014, programul cultural
“Filarmonica Oltenia (RE)descoperă orașul… în 33 de minute de muzică clasică”,
desfășurat în perioada 23 iulie - 31 august 2014, în cadrul stagiunii estivale
a instituției. Începând cu ora 19:45, Biserica de la Poștă din Cartierul
Craiovița Nouă este gazda ansamblului de coarde format din: Olimpia Diaconu și
Alin Roman - vioara I, Ion Bozgan și Cătălina Gheorghiceanu - vioara a II-a,
Mariana Comșa și Ionuț Drăniceanu -violă, Georgeta Anghelescu și Ilie Curteanu
– violoncel și Alexandru Pîrlea – contrabas. Sub conducerea lui Alexandru
Iosub, muzicienii amintiți vor interpreta selecțiuni din „Mica serenadă” de
Wolfgang Amadeus Mozart, tango-ul “Amapola” de Joseph Lacalle și valsul
„Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici. În partea a doua va evolua cvartetul de
alamuri și percuție format din David Cotoi și Cătălin Codițoiu - trompetă,
Gheorghe Dondoe - corn, Ion Vărzaru – trombon și Emanoil Chelaru, Florin
Davițoiu și Alin Nicu - percuție. Aceștia vor intepreta lucrări de Julius
Fucik, Johannes Brahms și Marc-Antoine Charpentier.