Știri muzicale din țară
Înapoi
Concursul Internațional „Gheorghe Dima” începe astăzi la Cluj-Napoca
Cea de-a XXI-a ediție a Concursului Internațional "Gheorghe Dima" se desfășoară în perioada 22-26 octombrie, la Cluj-Napoca, reunind 24 de tineri dirijori selectați din întreaga lume.
Organizat de Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima" și Asociația Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", evenimentul este dedicat artei dirijorale corale și compoziției, oferind tinerilor muzicieni oportunitatea de a evolua în fața unui juriu internațional și de a lucra alături de Corul Filarmonicii de Stat "Transilvania".
Juriul competiției este prezidat de dirijorul Cornel Groza și reunește specialiști de renume din domeniul artei corale și al învățământului muzical.
Programul include probe de concurs, cursuri de măiestrie și, duminică, 25 octombrie, de la ora 19:00, finala secțiunii Dirijat coral și Gala Laureaților, găzduite de Amfiteatrul "Cornel Țăranu" al Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima".
La secțiunea Compoziție, câștigătorii au fost deja desemnați, Premiul I revenindu-i lui Robert Dumitru Burcă, pentru lucrarea "Salve, Regina!".
Câștigătorul Premiului I la secțiunea Dirijat coral va avea oportunitatea de a conduce Corul Filarmonicii de Stat "Transilvania" în cadrul unui concert programat în stagiunea 2027-2028.