Știri muzicale din țară Înapoi

Concert dedicat Zilei Europei și celor 70 de ani de la stingerea din viață a lui George Enescu, la Arad

Publicat: joi, 8 Mai 2025 , ora 0.00

Filarmonica din Arad organizează astăzi, 8 mai 2025, un concert simfonic dedicat Zilei Europei și comemorării celor 70 de ani de la stingerea din viață a compozitorului George Enescu.

Solistul concertului este violonistul Valentin Șerban, câștigătorul ediției din 2020-2021 a Concursului Internațional "George Enescu", iar la conducerea Orchestrei Filarmonicii din Arad se va afla dirijorul Cristian Neagu.

Începând cu ora 19:00, la Sala Palatului Cultural din Arad, publicul poate asculta Dixtuorul op.14 din creația lui George Enescu și cele două concerte pentru vioară și orchestră semnate de Felix Mendelssohn, op. 40 în re minor și op. 64 în mi minor.

Ana Sireteanu